Selectează o Pagină

Revelionul la tabără. Încă este o mare nevoie pentru fete și băieți de toate vârstele să audă și să vină la Isus ca și Domn și Salvator al lor. A fost minunat să avem de Revelion în tabără un grup de 32 de adolescenți și lideri. Am fost emoționați să-i auzim cum și-au înălțat rugăciunile către Domnul în timp ce ora 12 se apropia. Una dintre rugăciunile acestea care ne fac „să mergem mai departe în lucrare” a fost a unui tânăr de 16 ani care are încercări în viață. El s-a rugat: „Îți mulțumesc, Doamne pentru această tabără și pentru oamenii de aici care m-au încurajat, nu știu unde aș fi fost azi dacă nu erau ei să mă ajute.” Ce alt mod mai bun pentru un tânăr să intre în noul an decât în rugăciune cu Dumnezeul nostru!

 

 

La cel de-al doilea grup (40 de copii din Arad) a fost minunat să auzim mulți copii spunând: „Dacă aceste trei zile sunt așa de frumoase, abia aștept să vin la vară.” Aceste aprecieri ale copiilor chiar ne motivează „să mergem mai departe”.

Unii copii abia au așteptat să vadă și să audă despre ce personaj biblic vor afla în tabără. Anul acesta pentru taberele de iarnă am studiat Iona, personaj care ne învață că nu ne putem ascunde de Dumnezeu. Lecțiile cu Iona ne-au amintit că lui Dumnezeu Îi pasă de toți oamenii și ne-a încurajat să ne pese de cei din jurul nostru.

 

Un frate credincios a sponsorizat cel de-al treilea grup de 33 de copii, care au venit din două „case” pentru orfani, înființate de creștini din zona Hațegului și copii ai bisericilor creștine din aceeași zonă.  Istoria vieții multor copii este șocantă și dureroasă. Copii abandonați de mici, unii cu părinții morți, alții provenind din familii cu o situație foarte precară fiind nevoiți să renunțe la copii, din cauza sărăciei. O fată care s-a încrezut în Domnul în timpul taberei, a fost abandonată de mama ei când era de un an și jumătate și de atunci nu a mai văzut-o. Slavă Domnului că ea este acum în familia lui Dumnezeu! „Părinții tăi nu te-au amenințat niciodată că te trimit la orfelinat?” a fost întrebată una dintre învățătoare, care provine dintr-o familie cu 11 copii, de un copil care a fost abandonat de părinți. Unii dintre copii sunt copleșiți de amărăciune și mânie față de Dumnezeu, pentru că părinții i-au abandonat, dar ne bucurăm că unii au înțeles că au valoare în ochii lui Dumnezeu.

Am avut cutii de cadouri de la Blythswood Care și pentru acești copii de la Hațeg și le-am dat chiar înainte de plecare. Un băiat de 13 ani, când a primit cutia, a spus către una dintre învățătoare: „Astăzi, eu am primit deja cel mai bun cadou.” El tocmai Îl invitase pe Domnul Isus în inima lui mai devreme în acea zi. Să vezi bucuria strălucind pe fețele acestor copii, încântarea de a-L lăuda pe Domnul, creșterea înțelegerii lor spirituale, toate acestea te fac cu adevărat „să mergi mai departe”.