Selectează o Pagină

„Convingerea sufletului meu este că rugăciunea este cea mai mare putere din întregul univers, că ea are o putere mai mare decât electricitatea, forţa gravitaţională, sau oricare dintre aceste forţe secrete, cărora oamenii le-au dat nume, fără însă a le înţelege.” C.H. Spurgeon

Cu aceste gânduri ale lui Spurgeon, „prințul predicatorilor”, am fost motivați chiar de la începutul întâlnirii noastre de instruire lunară, din 16 noiembrie 2013. Dumnezeu a pus la dispoziția noastră, a creștinilor, această mare putere! Și câtă nevoie avem să ne rugăm nu numai pentru problemele personale, ci și pentru copii, ca Dumnezeu să le atingă inimile și să-i schimbe pentru totdeauna.

Am venit în rugăciune și pentru țara noastră, pentru conducerea ei, ca să se împotrivească noilor tendințe care sunt împotriva lui Dumnezeu și care duc la dezintegrarea familiei. Ne-am adus aminte în rugăciune și de aceia, din întreaga lume, care suferă de foame.

Noi, toți cei aproximativ 90 de învățători din Arad și împrejurimi, am fost foarte bine primiți de gazdele noastre de la Biserica Baptistă Speranța. Le mulțumim și știm că efortul lor va fi răsplătit de Domnul, prin efectul pe care instruirile îl au pentru creșterea învățătorilor și echiparea lor.

Unul din lucrurile pe care le-am urmărit la instruire a fost ca noi învățătorii să fim atenți, ca și buni creștini, la prevenirea unei boli care ne pândește pe toți: ghehazita. Ea se definește prin inflamarea dorințelor inimii și, numele ei, vine de la Ghehazi, slujitorul cel lacom al lui Elisei.

În timp ce unii își adună avuții, am fost informați că foametea face ravagii în lume. Este o mare nevoie de a-i învăța pe copiii noștri să dăruiască și să fie mulțumitori. Ceea ce ar trebui să adunăm cu adevărat sunt faptele de slujire, implicarea în viața copiilor, echiparea noastră. Procesul de creștere și învățare din viața unui învățător nu ar trebui să înceteze niciodată! De aceea, am fost provocați să punem accentul pe creșterea noastră spirituală și a modului în care predăm. Am fost provocați și prin exemple clare din viața unor învățători, să punem în acțiune învățătura și să mergem în misiune în zonele sărace ale României și ale lumii.

Materialele pe care le-am pregătit pentru învățători au fost din partea a doua a vieții lui Elisei, constând din informații generale la lecții, versete vizualizate și informațiile de predare ale acestora.

Minunea vindecării de lepră a lui Naaman este întărită prin lecția despre Sânge, din ciclul: Să vorbească Creația. Ca și cântece potrivite pentru aceste lecții am ales și  vizualizat: Ce mă spală de păcat? și În sângele Tău.

Pentru a întări în mintea copiilor lecțiile și versetele predate am ales și vizualizat un joc, Blochează drumul, care este competitiv, antrenant și de ajutor în învățare.

Din nou, nu am uitat de materialele special concepute pentru preșcolari. Aceste materiale conțin lecții pregătite conform vârstei lor, versete vizualizate și multe activități care să aprofundeze lecțiile și adevărurile predate. Căci un lucru este sigur: preșcolarii pot să învețe mult mai mult decât cred majoritatea oamenilor că ar fi ei capabili.

Ne-am bucurat auzind vești bune despre noi cluburi biblice de prin case, de noi învățători care își investesc viața să-i cheme pe copii la Domnul Isus. Ne rugăm ca numărul lor să crească și, noi toți, să devenim conștienți de nevoie și să răspundem la această foame, nu numai fizică, ci și spirituală, care este printre copii. Domnul să ne trezească pe noi, care suntem învățători maturi sau în devenire, și gloria Lui să crească prin tot ce facem de dragul Lui!