Selectează o Pagină

Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe, şi până acum, eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!” Psalmul 71:17,18

Rugăciunea aceasta vrem să o înălțăm spre Domnul și noi, toți cei care am intrat în lucrarea cu copiii, fie de curând, fie de câțiva ani buni.

La întâlnirea noastră de instruire au participat, aproximativ 100 de slujitori din bisericile și cluburile din Arad și județ. Ne rugăm pentru ei toți, ca Domnul să le dea dorință și putere să persevereze în lucrarea cu copiii. Le mulțumim gazdelor de la Biserica Baptistă Metanoia, pentru ospitalitatea cu care ne-au primit și sprijinul continuu oferit în lucrarea lui Dumnezeu.

În cadrul instruirii am fost provocați să mergem la copiii din toată lumea și să vestim Evanghelia la orice făptură!” (Marcu 16:15), să facem ucenici și să nu rămânem închiși în bisericile noastre.

În programul instruirii au fost cuprinse prezentări motivaționale pentru ca să ne multiplicăm credința, pentru a lucra împreună, bătrân și tânăr, indiferent de vârstă, cu scopul divin de a răspândi cunoașterea lui Dumnezeu în lume.

Au fost continuate noțiunile de apologetică introduse în instruirile anterioare, ajutându-i pe învățători și copii să vadă ceva din miracolul Universului și măreția Creatorului și a credinței noastre creștine.  

În cadrul setului de lecții Biserica, familia lui Dumnezeu, început în decembrie 2014, am pregătit lecțiile despre Biserica din Antiohia, Biserica din Troa și Biserica în război. Din ciclul Să vorbească creația, povestirea despre Zebră, ne învață că, numai stând împreună ca biserică, ca și turma de zebre, putem fi protejați de rău. Ideile pentru dărnicie ne-au amintit ce privilegiați suntem și ce mult am putea dărui, dacă ne-am pune inima la asta.  Cântecul nou: Domnul ne-a creat este o afirmare a originii noastre divine, în aceste vremuri ale negării lui Dumnezeu și  alunecarea, tot mai largă, dar nejustificată științific, în evoluționism.

Privind la începuturile Bisericii, lecția cu obiect Biserica…zburând ca un avion ne prezintă nouă și copiilor, o comparație puternică pentru înțelegerea dezvoltării creștinismului.

La lecția Biserica în război jocul „Ce înseamnă biserica pentru tine?” îi ajută pe copii să aprecieze Biserica, adunarea celor credincioși, și îi învață cum pot și ei să-și aducă contribuția la creșterea ei. Sceneta „Cine a zidit casa?” este o ironie la adresa ateismului, așa zis științific, ajutându-i pe copii să gândească logic, privind cauza și efectul existenței lucrurilor.

N-a lipsit nici îndemnul Rugați-vă pentru biserica persecutată, prin harta de la misiunea Open doors în care apar, în mod gradat, națiunile în care libertatea creștinilor este îngrădită. Versetele vizualizate, un ajutor la fiecare lecție, au menirea să sublinieze adevărul Bibliei și să-l stocheze, de timpuriu, în mințile tinere. Ce har că avem promisiunea lui Dumnezeu că, Acest Cuvânt predat de noi copiilor, nu se va întoarce fără rod, ci va aduce roadă în viețile lor! Căci, după cum primii creștini au luptat pentru supraviețuire, astăzi noi, credincioșii, trebuie să fim capabili să ducem războiul în arena ideilor. De aceea, dorim să stârnim în învățători și copii acea gândire și capacitate de a-și apăra credința, privind creația miraculoasă a Universului de către Dumnezeul sfânt și iubitor, care ne vrea să fim ca El și, cu El, în cer. A Lui să fie gloria!