Mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei aproximativ o sută de slujitori din bisericile și cluburile din județul Arad și Timiș, prezenți la instruirea lucrătorilor cu copiii din 23 ianuarie 2016. Ne rugăm ca El să ne dea dorință și putere să perseverăm în această lucrare, de care este atâta nevoie. Le mulțumim gazdelor de la Biserica Baptistă Maranata pentru ospitalitatea deosebită, dragostea lor și învățătorilor de acolo pentru tot sprijinul în lucrarea lui Dumnezeu.
În cadrul instruirii am fost provocați să fim alerți la tristul exod al tinerilor din bisericile noastre. Mulți, în proporție de 60%, părăsesc bisericile când ajung la tinerețe, deoarece nu mai consideră ca fiind relevante nici Biserica și nici Biblia. Ce să facem în fața acestui val mare și sumbru care face ravagii și ne ia tinerii din biserică? Răspunsul îl avem în mare măsură: e nevoie de învățători pasionați de Cuvântul lui Dumnezeu, capabili să-și apere credința și să-i învețe și pe copii acest lucru. De asemenea, în aceste vremuri de confuzie, părinții sunt chemați, mai mult poate ca oricând, să stea lipiți de Domnul și de biserica Lui, stâlpul și temelia adevărului. Și ei trebuie să studieze, astfel încât, în parteneriat cu biserica, să-și învețe copiii să stea tare pe temelia infailibilă a Cuvântului lui Dumnezeu.
Domnul ne-a vorbit și despre starea și siguranța copiilor noștri în această lume plină de abuzuri de orice fel. Ca oameni ai lui Dumnezeu suntem chemați să cunoaștem pericolele și capcanele celui rău, ca să-i putem ajuta pe copii să se ferească. Am fost îndemnați să ne uităm în viitor la ce spune Biblia despre dorința lui Dumnezeu în legătură cu siguranța copiilor noștri. Când Domnul Isus va veni, El va stabili o împărăție în care copiii se vor putea juca pe „ulițe” în siguranță, fără nici un pericol (Zaharia 8:5). În așteptarea acelui timp binecuvântat, să facem tot ce putem ca mulți copii să ajungă cetățeni ai cerului în veșnicie.
Programul nostru a cuprins și prezentarea materialelor pregătite pentru predarea la copii în perioada următoare. Vom începe studirea setului de lecții Primii creștini, cu prezența primilor Martori (lecția 1) ai Învierii Domnului Isus și cu o lecție apologetică despre cum să răspundă copiii la obiecțiile față de Dumnezeu. Cartea răspunsurilor pentru copii are aceeași menire să-i ajute pe aceștia să gândească despre creația lui Dumnezeu și să le răspundă celor care cred în evoluție, susținuți de așa zisa știință a ateilor. Un cântec nou vizualizat Pornim pe căi necunoscute a fost pregătit pentru a-i inspira pe copii să se angajeze în lucrarea de misiune. Puterea lui Dumnezeu pentru creștini (lecția a 2-a) vorbește despre coborârea Duhului Sfânt cu semnele și puterea Lui care a schimbat fața creștinismului pentru totdeauna. Lecția despre Inima… cu roadele Duhului Sfânt aduce în atenția copiilor nevoia să rodim pentru Dumnezeu, să nu ne lăsăm inima un pământ împietrit și gol. La lecția a 3-a Dumnezeu lucrează prin creștini, jocul Martorii mormântului gol aduce în fața copiilor întrebarea cine sunt Martori adevărați sau falși ai Învierii și cum suntem noi?
În ciclul Să vorbească creația, Licuricii aduc imaginea uluitoarelor gâze mici înzestrate cu lanterne prin care Dumnezeu ne învață așa de mult, dacă luăm seama. Versetele vizualizate pentru fiecare lecție îi ajută pe învățători în predarea Bibliei. Materialele pentru preșcolari pornesc de la aceleași lecții, dar sunt pregătite la nivelul lor. Ele sunt îmbogățite cu activități și jocuri de ajutor ca și cei mici să înțeleagă adevărul biblic.
După cum primii creștini au avut de dus o luptă pentru supraviețuire, astăzi lupta credincioșilor este în mare parte pe planul ideilor. Am fost stârniți să ne gândim cum putem apăra credința noastră și să-i ajutăm și pe copii la aceasta. În zilele noastre societatea exercită numeroase abuzuri asupra copiilor, de aceea noi trebuie să fim alerți, să strângem rândurile și să ne luptăm să le creem un cadru sigur și sănătos în biserică și familie.
Comentarii recente