Anul 2018 a fost început în forță, și aceasta nu pentru tăria noatră, ci datorită Dumnezeului nostru – mare și bun, plin de îndurare și îndelung răbdător!
Prima instruire din acest an a avut loc pe date de 20 ianuarie la Biserica Baptistă Bujac Arad, unde au participat în jur de 90 de cursanți.
Alături de materialele prezentate pentru învățători, pentru ciclul de lecții din Geneza, le-am avut ca invitate pe Violeta Fărăgău (psiholog) și Tabita Cernica (medic) – din cadrul Fundației Preventis, Cluj Napoca. Suntem oameni pasionaţi să vedem copii şi tineri liberi de orice dependenţă! – spune echipa Preventis și la fel ne dorim și noi: copii și tineri liberi de puterea păcatului în viețile lor!
Tema întâlnirii a fost Generația digitală și provocările ei – un subiect greu, dar de actualitate, pe care nu putem cu nici un chip să îl ignorăm. Am „sorbit” fiecare cuvânt și, deși adeseori am avut sentimentul că suntem înghițiți de tehnologie, am fost provocați ca acum, mai mult ca niciodată, sa luptăm pentru viețile copiilor, timpul lor și orele petrecute în fața ecranelor de orice fel.
Suntem mai conștienți ca oricând de pericolele care stau la tot pasul – chiar în casele noastre și în buzunarele noastre, dar știm cu certitudine și recunoaștem puterea lui Dumnezeu asupra oricărei stăpâniri, fie ea chiar una digitală.
La început de 2018, luăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Ne încredem în Cel care a adus eliberare în viețile noastră și va aduce, și în acest an, eliberare în viețile multor copii!
Comentarii recente